Genetica

cigarette-end-1182577Încerc să nu pun text prea mult pe „Sunt nesimțit”, să las fotografiile să vorbească de la sine. În ultimul timp, nici nu am mai pus prea multe. Și, din păcate, nu că n-aș fi avut ce.

Nu cred că există o singură zi în care să nu văd mașini parcate aiurea. Sau hârtii aruncate pe stradă. Sau animale de companie în urma cărora stăpânii nu au nici cea mai mică intenție să adune. Sau oameni care îți intră în față, indiferent de coadă.
Sau… sau… sau. Știu, toate vin din educație. Din familie. De la școala. De la mediul în care ai crescut. Unele personaje nu pot fi corectate. Au în ADN nesimțirea. Nicio amendă nu i-ar putea trezi.
Și parcă nimic nu mă doare mai mult decât să văd mașini parcate de oameni perfect sănătoși pe locurile persoanelor cu dizabilități. Și nu doar atât, îi vezi cu toată familia (soț, soție și copii) cum îți mută cumpărăturile din coșul de la supermarket în portbagaj. Cum mai trag o înghițitură din PET-ul de apa, cum mai mușcă o dată din chifla proaspătă. Îi auzi cum râd zgomotos, indiferenți. Și-i auzi cum dau replica lor favorită: „Dacă vine cineva cu handicap cu mașina, mă dau la o parte.”
Cum te dai la o parte, când tu de o oră ești în magazin, satisfăcându-ți nevoile primare, nevertebratule? Cum?
Cum poți să parchezi acolo știind că cineva care reușește cu greu să coboare dintr-o mașină, atunci când ușile sunt deschise la maximum, se va chinui minute bune să o facă, împiedicat fiind de spațiul îngust?
Cum poți să-și savurezi cumpărăturile știind că bietul om face un sfert de oră de la primul loc pe care-l găsește liber. (Pe lângă mașina parcată de un nesimțit pe un loc special a trecut o tânără care ajuta o doamnă în vârstă să se deplaseze. Încet, abia târându-și picioarele, au trecut pe lângă familia care se distra de minune chiar pe acel loc de parcare. Nici n-au observat-o pe bătrână.)
Cum poți să dormi noapte, gunoiule, când tu, în loc să pui capul în pământ și să pleci imediat de acolo, jignești și ameninți personalul care a făcut imprudența să-ți atragă atenția?
Nu, nesimțirea nu-i un handicap. E doar o moștenire pe care, din păcate, o să o dai mai departe, ca pe o boală genetică, progeniturilor tale.

Sursa foto: freeimages.com


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

comments-bottom